România a scăpat pe copcă în martie 2008, la Oradea, calificarea mult visată la JO din Beijing. Șansa a fost imensă, dar tricolorii lui Vlad Hagiu au căzut în plasa unei echipe pe care altădată ar fi ținut-o la degetul mic, formația Canadei. La patru ani și o lună distanță, în perioada 1-8 aprilie, Cosmin Radu, Andrei Iosep și ceilalți băieți merg în Țara Frunzei de Arțar, la Edmonton, pentru a încerca marea cu degetul.
FINA a aruncat în apa ce se revarsă în Londra patru locuri și totul pare simplu la prima vedere. Doar că adversarii pe care-i vor întâlni tricolorii în Canada sunt unii de talie. Mai exact, în afara reprezentativei țării gazdă, din Europa vor mai plonja în căutarea „peștișorilor de aur” Muntenegru, Spania, Germania și Grecia. Dacă primele două redute par imposibil de scufundat, șansele în meciurile cu nemții și elenii sunt 50%-50%. Din postura de organizatoare, Canada se poate ridica la rang de oponent serios, fiind lesne de dedus posibilul ajutor al arbitrilor. În afara celor șase echipe menționate, la Edmonton mai vin China, Japonia, Brazilia, Argentina, Cuba și Noua Zeelandă (sau Kuweit).
Sistemul de desfășurare al turneului de la Edmonton 1. Tragere la sorți 2. Echipele sunt împărțite în două grupe a câte șase națiuni. Se joacă fiecare cu fiecare 3. Merg mai departe primele patru din fiecare serie și se întâlnesc în sferturi: 1A cu 4B, 2A cu 3B, 3A cu 2B și 4A cu 1B. 4. Cine câștigă se califică la JO, turneul 1-4 urmând a conta doar pentru statistică.
ª Dacă FINA nu primește cereri de înscriere, la Edmonton pot fi mai puțin de 12 echipe. ªª Echipe calificate deja la JO: Marea Britanie, Italia, Croația, Ungaria, Serbia, Australia, SUA, Kazahstan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER